Lacrimile lovesc rama pamintului,s-au otravit furnicile, erau prea amare...
Singuratatea imi distruge scheletul,ma simt straina in propria piele,prizoniera propriei forte,victima propriilor dorinte...
Imi este frig cind se topeste asfaltul,imi este frig cind ating cu privirea ochi de sticla,degete prea ascutite,dorinte murdare.
Vreau sa evadez din propria lume,ma arde setea de culoare,de viata.Nu pot sa fug din propriul corp,nu am unde fugi de la realitate,o inghit incercind sa o transfigurez,insa nu vreau sa o faca si ea cu mine,ce voi deveni atunci?

P.S.
Eu....imi e frica si am obosit ...vreau sa ma-nec in culoare..alba...:)