Ai strîns nimicul din flori( albinele au fost înaintea ta) și m-ai creat...
M-ai ascuns în praful de pe rafturile tale
te gîndeai ce culoare vrei sa-mi fie ochii
eu zăceam în praf...
te gîndeai ce înălțime vrei să am,
cum vrei să zîmbesc,
dacă voi avea gropițe în obraji
eu nu simțeam nimic,
doar praful în ochii fară culoare
M-ai îmbracat în om ...
Ți-ai băgat degetele în mine
simțeam degetul tău mare răscolindu-mi mațele
Căutai ceva...
Încercai să mă conectezi.
Eram palidă și rece
și aveam gropițe în obraji
M-ai plăsmuit din nimic...
Atunci cind cunosti un om ... si-l poti gasi intre ceilalti ... recunoscindui urmele oriunde a pasit pina la tine ... incepi a coinstentiza ca devii o umbra a gindirii lui, modelindui chipul si alaturindu-l celor mai de pret lucruri intelegi cit de mult il pretuesti...
RăspundețiȘtergere